Producător:
Biofarm
Prospect
Paracetamol Biofarm 500 mg face parte din grupa medicamentelor analgezice-antipiretice (ameliorează durerea şi reduce temperatura corpului în caz de febră). Paracetamol Biofarm 500 mg este indicat pentru tratamentul simptomatic al febrei şi pentru tratamentul simptomatic al durerilor uşoare şi moderate cu diferite localizări: dureri de cap, articulaţii sau spate, dureri dentare, dureri în timpul ciclului menstrual.
Ingrediente : - Substanţa activă este paracetamolul. Fiecare comprimat conţine paracetamol 500 mg.
- Celelalte componente sunt: amidon total pregelatinizat, amidon parţial pregelatinizat, povidonă K30, croscarmeloză sodică, acid stearic.
Dozaj : Utilizaţi întotdeauna Paracetamol Biofarm 500 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: 500-1000 mg paracetamol (1-2 comprimate Paracetamol Biofarm 500 mg) la intervale de 4 ore, administrate la nevoie. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Doza maximă recomandată pentru adulţi este de 4 g paracetamol
(8 comprimate Paracetamol Biofarm 500 mg) pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani: doza este de 60 mg/kg şi zi, repartizată în prize egale, de exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore.
Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Nu trebuie administrate mai mult de
4 doze pe zi.
Copii cu vârsta sub 6 ani: se va utiliza o formă farmaceutică adecvată vârstei.
În caz de insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei mai mic de 10 ml/min, intervalul între două doze trebuie să fie de cel puţin 8 ore. Este necesar să vă adresaţi medicului dumneavoastră în cursul tratamentului dacă:
- durerea tratată, îndeosebi cea articulară, persistă mai mult 5 zile;
- febra persistă mai mult de 3 zile şi simptomatologia se agravează;
- durerile în gât persistă mai mult de 2 zile şi sunt însoţite sau urmate de febră, dureri de cap, erupţii trecătoare pe piele, greaţă sau vărsături.
Forma de ambalare : Comprimate neacoperite, sub formă de discuri, de culoare albă.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
*Rezultatele pot varia de la o persoana la alta in functie de mai multi factori, cum ar fi raspunsul organismului si regimul alimentar. Durata de utilizare poate varia.
Orice situatie temporala prezentata reprezinta un caz particular si nu poate fi generalizata.
Produsele natural sunt omologate ca suplimente alimentare prin legislatia nationala si internationala. Informatiile din continutul acestui site nu trebuie considerate sfaturi medicale.
*acestea nu au rolul de a diagnostica, trata, vindeca sau preveni nici o boala
Produse similare